Trupă live versus DJ. Tu ce alegi pentru nuntă?

trupa_versus_dj_pentru_nunta

Muzica este unul din ingredientele principale ale unei nunți reușite, alături de mâncare și băutură. Dacă muzica aleasă este bună, îndeamnă la dans și distracție, atunci invitații vor petrece pe cinste la nunta ta. Asigură-te că acorzi toată atenția alegerii celei mai bune variante pentru petrecerea voastră, deoarece indiferent câte probleme ar putea să apară, o formație talentată sau un DJ profesionist vor putea salva situația și vor ridica invitații de la mese.

Avantajele unei trupe live

O formație le oferă invitațiilor muzică live, de calitate. Trupele sunt mai dinamice, transmit mai multă energie către invitați decât un DJ și reușesc să surprindă mereu. În plus, de cele mai multe ori, solistul coboară pe ringul de dans și îi antrenează pe invitați. Un alt avantaj al unei formații live este că oferă o notă de originalitate pieselor cântate.

Dacă alegi o formație pentru nunta ta, asigură-te că alegi una care cunoaște toate genurile de muzică. Este foarte important ca solistul să se poată plia pe toate gusturile și să schimbe constant ritmul. În acest fel îi poate face și pe oaspeții care stau doar la masă, să iasă pe ringul de dans.

O astfel de formație poate varia ca preț de la 300 Euro până la 1500 Euro, în funcție de locație, durată, preferințe etc.

Avantajele alegerii unui DJ

Principalul avantaj al unui DJ este acela că este mai puțin costisitor spre deosebire de o formație. Un DJ profesionist știe și el să facă atmosferă și să antreneze invitații pe ringul de dans. El poate schimba mult mai rapid genurile muzicale și este mai ușor să faci dedicații muzicale prin intermediul lui, decât apelând la solistul trupei care are un repertoriu stabilit dinainte. De asemenea, DJ-ul poate îmbina melodii originale, în funcție de preferințele voastre, dar și de ceea ce se întâmplă pe ringul de dans.

Pe lângă faptul de a fi alături de cei ce își întemeiază o nouă familie, invitații care vin la nuntă o fac și pentru a se distra dansând, astfel că orice ai alege trebuie să fie de calitate.

P:S: Participați la mai multe târguri de nunți, pentru că acolo veți găsi o gamă largă de trupe dintre care să alegeți. 😉

Leave a Comment

©My Wedding Planner Copyright 2014-2017