Cum sa alegi data potrivita pentru nunta

 

cum_alegi_data_nuntii

„Când are loc nunta?” devine întrebarea cel mai des rostită de familie, prieteni și rude o dată ce logodna a fost oficializată. Fixarea datei când vă veți uni destinele este o decizie importantă. Pentru orice mireasă ziua nunții este o zi specială, de aceea trebuie să aveți în vedere câteva lucruri simple pentru a stabili data potrivită în calendar.

De-a lungul timpului, consultanții My Wedding Planner au ajutat numeroase mirese să aleagă data nunții și dorim să te ajutăm și pe tine. Iată care sunt criteriile de care trebuie să ții cont:

1. Consultă Calendarul Ortodox

Te sfătuim să afli care sunt perioadele din an în care nu se fac nunți. Am scris aici un articol cu perioadele din 2017 în care nu se oficiază cununii religioase.

2. Timpul pentru pregătiri

Înainte de a stabili data nunții, trebuie să iei în calcul timpul necesar pentru pregătiri, deoarece acesta depinde de amploarea evenimentului. De exemplu, pentru o nuntă cu fast, este nevoie și de un an de zile pentru a o pune la punct, de o medie de 200 de ore de planificare și pregătiri, iar pentru o nuntă fixată peste 3 luni de zile, stresul organizării va fi mult mai mare și poate rezultatul final nu va fi ceea ce s-a dorit. De asemenea, dacă vă gândiți să o faceți prea din scurt, s-ar putea ca mulți invitați să nu poată participa, având planificate deja vacanțe.

3. Semnificatii speciale pentru voi

Ziua nunții va avea un loc aparte în inimile voastre și poate fi una cu semnificații speciale pentru voi. Puteți alege ziua în care v-ați cunoscut, cea în care ați avut prima întâlnire sau cea în care v-ați sărutat prima dată. Puteți fixa data în funcție de anotimpul sau de luna preferate sau de un moment cu semnificație pentru voi sau pentru familiile voastre.

4. Bugetul este important

Alegerea datei nunții poate fi influențată și de buget. De exemplu, dacă rezervați restaurantul/locația cu cel puțin un an înainte, s-ar putea să beneficiați de anumite oferte speciale, iar dacă aveți bugetul restrâns, unele restaurante au oferte speciale pentru nunțile ținute în zilele de vineri sau duminică. De asemenea, nunțile care se organizează în extrasezon (perioadele din afara intervalului iunie – septembrie) sunt mai ieftine.

5. Nuntă în aer liber?

Dacă îți dorești o nuntă în aer liber, cel mai indicat este ca ceremonia să aibă loc în lunile iunie, iulie sau august. Natura este minunată și în septembrie, un anotimp cu nuanțe amețitoare ce merită să fie prețuite prin decor. Alegerea este a voastră!

6. Ignoră superstitiile

Superstițiile sunt doar supestiții. Ele nu au o bază științifică și nu este cazul să te lași influențată de ele în stabilirea datei nunții. Deși tradiția populară spune că dacă vă căsătoriți când vântul de martie bate, veți cunoaște și tristețe și fericire sau că o să regreți că te-ai căsătorit în luna mai, noi te sfătuim să nu irosești timp pe aceste lucruri.

7. Prioritizează alegerile

Dacă vrei să te căsătorești într-un restaurant anume, data nunții va depinde de disponibilitatea locației. Dacă îți dorești un fotograf anume, trebuie să fixezi data în funcție de disponibilitatea lui. La fel și în cazul trupei preferate. Totul se reduce la a vă stabili prioritățile, la a decide ceea ce vă face pe voi fericiți.

Sperăm că sfaturile noastre vă vor ajuta în stabilirea datei perfecte în care să vă jurați iubire veșnică.

Pupici!

Trackbacks and Pingbacks


    Warning: call_user_func() expects parameter 1 to be a valid callback, function 'sdesigns_list_pings' not found or invalid function name in /home/myweddin/public_html/wp-includes/class-walker-comment.php on line 180

Leave a Comment

©My Wedding Planner Copyright 2014-2017