Coafuri de mireasa in tendinte in 2017

coafura_mireasaPentru ca rochia de mireasă să fie scoasă în evidență în ziua cea mare, coafura și machiajul sunt detaliile  esențiale fără de care look-ul nu poate fi complet. În alegerea coafurii, un hair stylist trebuie să țină cont de forma feței, de culoarea și lungimea părului, de personalitatea miresei, de croiala rochiei, de stilul voalului sau de tematica nunții.

Spre exemplu, unei rochii cu dantelă sau cristale i se potrivește o coafură elegantă, iar unei rochii lejere i se potrivesc de minune bucle lejere şi accesorii florale. Sfatul nostru este să alegi o coafură de mireasă care să se potrivească ţinutei şi fizionomiei tale, să nu optezi pentru una preferată pe care ai văzut-o într-o revistă și care nu te avantajează deloc. Rezultatele cu siguranță nu vor fi cele așteptate.

Pe catwalk în tendinţe pentru coafură, designerii mizează pe cocuri elegante, împletituri lejere sau bucle uşoare. Dacă vrei să ai o coafură de mireasă care se încadrează în tendințe, îți prezentăm mai jos câteva idei de coafuri care se poartă în 2017.

1. Cosite boeme

În tendințe în 2017 sunt coafurile lejere, boeme, cu păr ușor ciufulit și cu fire de păr lăsate libere. Dacă rochia ta este simplă, atunci poți apela la acest stil boho-chic pentru coafură, deoarece oferă un aer inocent, tineresc.

2. Bucle naturale

Dacă aveți părul lung, tuns în scări, puteți să optați pentru bucle cu aspect lejer, naturale. Această coafură se poartă și în 2017 și reprezinta o alegere inspirată pentru miresele romantice. În ceea ce privește voalul, acesta poate fi prins foarte ușor în păr, printr-un accesoriu delicat.

3. Flori în păr

Florile naturale, delicate, precum levănțica sau floarea-miresei, pot fi folosite pentru coronițe de păr ce dau o notă de delicatețe și prospețime look-ului miresei. Aceste flori pot fi asortate cu buchetul miresei, dar nu neapărat și se potrivesc cel mai bine unor onduleuri lejere. Florile pot fi folosite însă și în formarea cocurilor sau a altor metode de prindere a părului. Vă sfătuim însă să nu  purtați flori în păr doar de dragul de a fi în tendințe, dacă acesta nu este stilul vostru.

4. Împletituri romantice

Împletiturile au căpătat din ce în ce mai mult teren în rândul mireselor și vor fi în vogă și în 2017. Dacă ești o romantică incurabilă, alege o coafură de mireasă tip împletitură pentru un plus de eleganță și sensibilitate. O poți accesoriza cu decorațiuni florale simple sau cu bijuterii delicate. Încearcă și tu o astfel de coafură dacă ești o mireasă boho-chic.

coafuri_mireasa

5. Cocul lejer

Cocul de mireasă lejer este sexy și în trend, devenind imaginea multor case de modă. Această coafură este recomandată mireselor tinere, elegante… este o coafură perfectă pentru miresele cu păr lung, care nu doresc să îi acorde prea multă atenție în ziua cea mare.

6. Cocul elegant

Cocul elegant este tipul de coafură potrivit pentru o mireasă plină de rafinament, feminitate și eleganță. Este o coafură clasică, ce rămâne în tendințe an de an.

Tu ce coafură de mireasă preferi?

Leave a Comment

©My Wedding Planner Copyright 2014-2017